Salarii în plus pentru acești români în fiecare lună, pe lângă leafă: așa se rezolvă cea mai mare problemă a României

de: Alexandru Puiu
08 06. 2023

România se confruntă cu o criză demografică acută, mulți sunt de părere că țara noastră este pe cale de dispariție sau, în ”cel mai bun caz”, nu va mai exista cine să ne plătească pensiile. Un nou proiect legislativ urmează să ajungă în Parlament pentru a remedia situația.

Proiectul aflat în dezbatere la Senat include o propunere referitoare la indemnizații lunare de cel puțin un salariu minim pe economie pentru cei care au trei sau mai mulții copii. Aceeași inițiativă legislativă speră să încurajeze și parteneriatele public-private pentru construirea de grădinițe și creșe pe meleaguri mioritice. În plus, propune acordarea unei mese calde tuturor elevilor care frecventează învățământul de stat. Un pic ciudat este faptul că, niciuna dintre propuneri nu vine la pachet cu o sursă de finanțare pentru punerea în practic. Este vorba de referințe vagi la ”bugetul țării”.

Cum oprești declinul demografic al țării

Inițiativa legislativă ajunsă în Senat în această săptămână, disponibilă în varianta integrală aici, include trei propuneri care, în opinia inițiatorilor, ar putea facilita oprirea scăderii declinului demografic al țării.

Prima dintre ele este adresată românilor care au în întreținere trei sau mai mulți copii cu vârste de până la 18 ani. Dacă va trece legea, acestora li se acordă o indemnizație lunară neimpozabilă și nesupusă executării silite, decât în situația în care a fost acordată în mod necuvenit, după cum urmează:

  • echivalentul unui salariu minim pe economie pentru trei copii;
  • 1,5 salarii minime nete pentru cei care au patru copii;
  • două salarii minime nete pentru cinci copii;
  • 2,5 salarii minime nete pentru șase sau mai mulți copii.

Sumele vor fi acordate tuturor celor care îndeplinesc criteriul legate de numărul de copii, cu o singură condiție, să realizeze venituri impozabile, din salarii sau pensii, indiferent de cuantumul lor. Cu alte cuvinte, pentru a nu se exploata măsura cu pricina de către românii care se ocupă exclusiv cu făcut copii, fără să fi lucrat o zi în viața lor, aceștia nu vor primi ajutorul menționat mai sus. În cazul mamelor aflate în concediu de creștere copil, propunerea prevede că aceasta trebuie să fi realizat venituri impozabile în 12 din ultimele 24 de luni de dinaintea nașterii (sau adopției).

Nu în ultimul rând, măsura vizează în mod exclusiv cetățenii români, cu domiciliul în România, iar copii aflați în îngrijire trebuie să fie înscriși într-o unitate de învățământ după vârsta de trei ani. Beneficiile propuse în această inițiativă ar urma să fie acordate unei singure persoane, în cazul în care există doi întreținători și ar înceta în situația în care custodia copilului este pierdută, conform Avocatnet.ro.